Spitalul Judetean ia „spuma” cheltuielilor pentru SANATATE, din bugetul CJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Ministerul Sănătăţii (MS) propune autorităţilor locale să repartizeze minim 3% din bugetul local pentru unităţile sanitare pe care le-au preluat anul trecut. „Solicit autorităţilor locale ca, acum, la început de an, când sunt aprobate şi repartizate bugetele locale, să aloce cel puţin 3% din fonduri pentru unităţile sanitare preluate.

Autorităţile locale trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să conştientizeze că au obligaţia de a se implica în gestionarea sistemului sanitar la nivel de comunitate. Au trecut 6 luni de la descentralizare, autorităţile locale au putut să se implice administrativ şi cred că este timpul să se implice şi financiar. Descentralizarea înseamnă nu numai fonduri de la Bucureşti, ci şi fonduri de la nivel local”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Potrivit MS, începând din acest an, autorităţile locale vor avea un mare avantaj în gestionarea unităţilor sanitare pe care le-au preluat deoarece Ministerul Sănătăţii a luat măsuri de descentralizare a resurselor financiare la nivel teritorial, astfel încât mai multe fonduri să rămână în teritoriu. În acest sens, un procent de 60% din contribuţiile persoanelor fizice şi juridice colectate la Fondul Naţional Unic de Sănătate într-un judeţ va reveni acelui judeţ.

La capitolul SĂNĂTATE, potrivit proiectului de buget de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Suceava, pe anul 2011, este repartizată suma de 13.805.249 lei din care, cea mai mare sumă, de 9.645.000 lei este destinată Spitalului Judeţean. Serviciul de Ambulanţă Suceava are alocată doar o sumă de 300.000 lei iar restul de 3.859.449 lei sunt destinaţi susţinerii de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă.

Bugetul total de cheltuieli, la capitolul Sănătate, potrivit proiectului, este de 611.060.780 lei.


Intră acum și în grupul de